Biserici in Bucuresti
Manastirea Mihai Voda
Manastirea cu hramul Sfantul Nicolae este ridicata pe Dealul Spirii. Istoria Manastirii Mihai Voda incepe insa intre anii 1589-1591, cand potrivit legendei in mai multe versiuni, Mihai, fiul lui Patrascu Voda cel Bun banuit ca
med-mihai_voda.jpg
aspira la domnie si unelteste in acest scop, este prins din porunca lui Alexandru -Voda cel Rau si dus catre Piata Sf. Anton, locul de osanda intr-o iarna deosebit de aspra.
Drumul trecand pe la Biserica Alba -Postavari de sub Dealul Spirei, cu ingaduinta paznicilor sai, el se opreste la Sfanta Liturghie si la icoana Sf. Nicolae, unde se roaga si face un legamant de a ridica o manastire pe dealul din apropiere de va scapa cu viata.
El scapa ca prin minune de osanda, datorita chezasiei depusa de 12 boieri dupa o versiune, iar dupa alta - Banul Mihai ,,un barbat falnic si deosebit de aratos", este eliberat sub presiunea norodului strans in numar mare la locul de executie. Astfel Mihai Viteazul, ridica aceasta manastire, tinandu-si promisiunea in fata lui Dumnezeu. In 1813 era printre manastirile mari ale tarii .
In 1984, Biserica manastirii a fost translatata 289m, iar constructiile aferente au fost in mare parte dinamitate sau doborate cu buldozerul.
Biserica este distincta nu numai prin valentele istorice, cat si prin constructia propriu-zisa: anexele altarului au fost gandite ca niste mici capele independente, fiecare cu turnul sau. Arhitectura peretilor din caramida, fatada impartita in doua prin clopotul median sunt elemente specifice monumentelor religioase apartinand secolului al XVI-lea.
Manastirea Radu Voda
Mânăstirea a fost fondată de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) și doamna sa, Ecaterina, pentru a mulțumi lui Dumnezeu că i-a dăruit victoria în lupta pe care a dat-o pe aceste locuri împotriva lui Vintilă-Vornicul și Dumbravă-Vornicul. Vodă a ridicat-o cu gândul de a fi Mitropolia Capitalei.
La vremea întemeierii, purta numele Sfânta Troiță. În frământările acelor vremuri, sfântul așezământ cade, în 1595, în mâinile turcilor. După victoria lui Mihai Viteazul la Călugăreni, vestitul Sinan Pașa, dușmanul lui Mihai, o fortifică cu palisade, cu valuri de pământ și cu bastioane. Tot orașul este, de asemenea, întărit de turci. Degeaba însă: după victoria marelui voievod din octombrie 1595, de la Târgoviște, Sinan e silit să se retragă din fața armatelor biruitoare ale creștinilor. Nu înainte însă de a distruge toate fortificațiile pe care el însuși le ridicase și de a dărâma până în temelie Mânăstirea Sfintei Troițe.
Vremurile erau cumplite: orașul era jefuit și distrus când de turci, când de propriile armate ale voievozilor creștini, când de tătari. Incendiile și jafurile se țineau lanț. Călugării abandonează Sfânta Troiță și se refugiază la Mânăstirea Mihai-Vodă. Timp de câteva decenii, frământările și desele schimbări ale domnitorilor pe tronul Țării Românești nu le-au lăsat acestora răgazul necesar pentru refacerea marii mânăstiri.
Abia în 1614, voievodul Radu Mihnea (1601-1602, 1611-1616, 1620-1623) începe reconstrucția, păstrând planurile și elevația edificiului de origine. Biserica este cunoscută de atunci sub numele ctitorului. Fiul și urmașul său la domnie, Alexandru Coconul (1623-1627) se îngrijește de zugrăvirea bisericii. În vremurile domniilor fanariote, marea mânăstire Radu-Vodă, una dintre cele mai bogate din București, este cârmuită de egumeni greci, buni negustori dar jalnici administratori ai construcțiilor mânăstirești; multă vreme, mânăstirea acumulează bogății, moșii, vii, case și prăvălii în București, dar posesia acestor mari averi nu se oglindește în îmbunătățirile aduse clădirilor.
Planul și formele arhitectonice ale bisericii Radu-Vodă sunt inspirate din cele ale bisericii episcopale de la Curtea de Argeș, cu diferența că materialul de construcție întrebuințat nu este piatra, ci cărămida. Planul este triconc, cu turlă pe naos, cu un pronaos lărgit, acoperit cu trei turle dintre care cea principală se sprijină pe douăsprezece coloane, simbolizând pe cei doisprezece apostoli, ca și la modelul de la Curtea de Argeș.
Fațadele, împărțite în două registre de înălțime inegală printr-un brâu, au o decorație simplă, constând din firide cu arhivolte intrânde, care ritmează plăcut suprafețele tencuite cu alb. Înfățișarea actuală a bisericii este datorată ultimei restaurări, condusă de arhitectul Ștefan Balș între anii 1967-1974 (după care biserica a fost repictată).
Restaurarea a adus edificiul la formele sale arhitectonice inițiale întrucât ruinându-se partea superioară a bisericii, aceasta fusese reconstruită către mijlocul secolului al XIX-lea în stilul neogotic la modă în acea epocă. Tot atunci i-a fost adăugat și pridvorul, care se păstrează și astăzi. În interior sunt demne de văzut frumosul iconostas de expresie barocă și pietrele de mormânt din pronaos: una dintre cele mai vechi este cea a lui Vlad Voievod, fiul lui Mihnea Turcitul, mort la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Mormântul ctitorului se găsește pe dreapta, în nișa dintre pronaos și naos. Pe piatra așezată de fiul său, o lungă inscripție amintește domniile glorioase ale "celuia ce au fost binecinstit și de Hristos iubit Domn creștin Radu Voevod ce au fost Domnu Țării Românești și Moldovei și multe războaie au biruit și iar au venit de la cinstita Poartă ș-au fost al doilea rându Domnul Țării Românești și și-au lăsat steagul fiului său ce e mai sus scris și iar s-au dus de-au fost Domn Țării Moldovei; și acolo s-au pristăvit întru cetatea Hârlău în luna Ghenarie 13 zile și cu mare cinste i-au adus trupul dumnealui și l-au îngropat în luna lui Februarie în 5 zile duminică. Aicea zac oasele dumnealui. Dumnezeu să-l iarte în Împărăția Cerului adevărat; ani 7134" (1626).
La miază-noapte de biserică se păstrează turnul-clopotniță, ultimul vestigiu al puternicei incinte mânăstirești de altădată. Vremurile nu l-au cruțat (deasupra intrării dinspre sud o inscripție amintește că după marele cutremur din 1802 era într-o stare "vrednică de plâns"), dar refacerile i-au respectat înfățișarea, astfel încât felul în care arată astăzi este poate destul de apropiat de cel în care arăta în secolul al XVI-lea, când a fost construit de voievodul Alexandru al II-lea Mircea.
Clădirile Seminarului Teologic, ce se ridică pe colină, la sud de biserică, datează din 1893 și au fost construite prin grija lui Ion Scorțeanu și a surorii sale Maria Șchiopescu, ca Internat Teologic. La 25 ianuarie 2002 a avut loc festivitatea punerii pietrei de temelie a noului seminar "Mitropolitul Nifon", o clădire modernă, ce se construiește în prezent după cele mai înalte standarde. Aici se vor pregăti seminariștii, preoții de mâine.
Biserica Stravropoleos
Biserica Stravropoleos a fost construita in 1724, in timpul celei de-a doua domnii in Tara Romaneasca a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730) de catre arhimandritul Ioanichie. Nascut in satul Ostanitza in eparhia Pogoniana (Epir), Ioanichie a venit in Tara Romaneasca de la manastirea Gura, metoc al Mitropoliei Pogoniana.
In incinta hanului cu doua nivele ce se afla in proprietatea lui, Ioanichie a construit actuala biserica, zidind o manastire, ce era sustinuta economic de catre han (situatie frecventa in epoca).
In 1726 staretul Ioanichie a fost ales mitropolit al Stavropolei si exarh al tinutului Caria. Tot de atunci, manastirea pe care a construit-o a fost numita Stavropoleos, dupa numele vechii mitropolii.
Din constructia initiala a incintei manastirii si hanului s-a pastrat numai biserica, una dintre cele mai reprezentative ctitorii in stil brancovenesc.
Celelalte cladiri sunt in prezent rezultatul unui vast proiect de restaurare si constructie inceput in 1897 de catre binecunoscutul arhitect Ion Mincu.
Biserica Patriarhiei Romane
In timpul domniei voievodului Constantin Serban Basarab incepe constructia Bisericii Patriarhiei care se va finaliza mult mai tarziu de un urmas al sau, Radu Leon, in 1668.
Biserica Patriarhiei poarta hramul "Sf. Imparati Constantin si Elena". In 1669, voievodul o ridica la rangul de Mitropolie a tarii, iar colinei pe care este amplasata bucurestenii ii vor spune Dealul Mitropoliei.
Mitropolia este o copie mai mare a bisericii lui Neagoe Basarab de la Curtea de Arges
Racla de argint a Sf.Dimitrie Basarabov in care odihnesc moastele acestuia este bunul cel mai de pret al Mitropoliei.
